sâmbătă, 27 decembrie 2014
capăt de ață
așa se duc lucrurile de la mine
ca o ață dintr-un ghem
dat de-a dura în joacă
și lucrurile astea sunt
oameni, pietre, bani, cuvinte
chestii trecătoare
numai gândurile nu
numai visurile nu
nu știu ce forță le ține
într-o devălmășie calculată
pe orbita internă a firii mele
introvertită
dar trupul nu știe toate acestea
el se duce odată cu lucrurile
lăsând în cele din urmă
dintr-o grămadă mare de ghem
și de viață
numai o urmă care duce
la un capăt de ață
27 decembrie 2014
vineri, 26 decembrie 2014
Cronică de carte la volumul Nae Boierul. Ploaia
http://semnul-de-carte.blogspot.ro/2014/10/viorel-ploiesteanu-nae-boierul-ploaia.html
O cronică făcută de Constantin P Popescu
Viorel Ploieșteanu, „Nae Boierul. Ploaia”, ed. Singur, Târgoviște, 2014
Deși locuiește în prezent în Dublin-ul lui J.Joyce, Viorel Ploeșteanu oferă cititorilor din țara natală un volum al editurii Singur sub îngrijirea lui Ștefan Doru Dăncuș. Cele două nuvele care îl alcătuiesc, Nae Boierul și Ploaia, sunt mărturii ale unor destine urmărite atent de-a lungul unor perioade de timp ce trec de la anii imediat următori războiului până în vremurile unui prezent răscolit de furtuni post-revoluționare. În Nae Boierul este prezentat, asemenea unei axe de rotație a nuvelei, un carecter puternic, îndârjit în a face avere din tot felul de afaceri tenebroase, care îi aduc nu numai căsătorii nereușite și câțiva ani de închisoare – experiență repetată de două ori, fără ca asta să-i înfrângă spiritul de întreprinzător de succes într-o vreme a interdicției proprietății private – ci și definirea unor relații deficitare cu frații și rudele apropiate. Prin Bucureștiul tuturor oportunităților, Nae zis Boierul trece de la o afacere la alta în asocieri păguboase sau profitabile, de la lux la sărăcie și nu pare să cedeze decât atunci când e trădat, înșelat de propriul nepot de frate.
Doborât de un atac cerebral și trăindu-și agonia prin cioburi de amintiri, ultimii ani ai vieții îi sunt încețoșați de rătăciri prin mlaștina lor dureroasă, lăsând „în urmă toate câte le făcuse, bune sau rele, numai Dumnezeu știe”. Stilul direct, aproape reportericesc, fără istovitoare și inutile descrieri, devine convingător prin dialoguri spontane, autentice, pitorești ca personajele alături de care lectura devine un însoțitor credincios. Același stil se regăsește și în Ploaia, nuvelă apreciată de reputatul Fănuș Neagu la prima ediție din 2003 (vezi coperta 4), în care motivul ploii însoțește episoade scurte, scene înfățișând diferite personaje în diverse întâmplări ale vieții. Unele triste, altele vesele, uneori tragice, aceste fapte sunt surprinse de ochiul atent observator al lui Viorel Ploieșteanu, care pune pe alocuri întrebări grave cititorului cu privire la oameni, la destinele lor înlănțuite pe căi tainice, după rezonanțe sufletești clare. Toate acestea alcătuiesc un puzzle colorat și plin de viață, care așază înaintea cititorului imaginea bine conturată a unei lumi complexe, frământate de suferințe și bucurii. Drama unor părinți care se zbat pentru un vis – o locuință mai bună, o afacere de succes - și aceea ale unei fiice rătăcite în grupuri nepotrivite care duc la sacrificiul unui copil cu suflet curat, drama altor personaje pitorești - țigani, comercianți, locuitori ai satului - sunt prezente în filele Ploii, văzută ca o spălare a cerului de păcate conștiente ori nu. Nebunul unui sat, un nătâng cu puteri de uriaș cu inimă de copil, e cel ce glăsuiește cu multă candoare mesajul nuvelei. În finalul nuvelei, nebunul Mitică se stinge cu ochii spre cerul acoperit de nori, la marginea unei păduri, alături de câinele credincios „care își privea stăpânul cu ochi liniștiți și umezi. Mult timp după aceea nu a mai plouat.” De remarcat aici descrierile obiceiurilor tradiționale de nuntă din finalul nuvelei, dovada unei reale nostalgii într-o lume din ce în ce mai grăbită. Dozajul fin al emoțiilor este marele merit al celor două nuvele de Viorel Ploeșteanu, care, deși departe de țară, reușește să zugrăvească în tușe bine conturate lumea din jurul nostru.
O cronică făcută de Constantin P Popescu
Viorel Ploieșteanu, „Nae Boierul. Ploaia”, ed. Singur, Târgoviște, 2014
Deși locuiește în prezent în Dublin-ul lui J.Joyce, Viorel Ploeșteanu oferă cititorilor din țara natală un volum al editurii Singur sub îngrijirea lui Ștefan Doru Dăncuș. Cele două nuvele care îl alcătuiesc, Nae Boierul și Ploaia, sunt mărturii ale unor destine urmărite atent de-a lungul unor perioade de timp ce trec de la anii imediat următori războiului până în vremurile unui prezent răscolit de furtuni post-revoluționare. În Nae Boierul este prezentat, asemenea unei axe de rotație a nuvelei, un carecter puternic, îndârjit în a face avere din tot felul de afaceri tenebroase, care îi aduc nu numai căsătorii nereușite și câțiva ani de închisoare – experiență repetată de două ori, fără ca asta să-i înfrângă spiritul de întreprinzător de succes într-o vreme a interdicției proprietății private – ci și definirea unor relații deficitare cu frații și rudele apropiate. Prin Bucureștiul tuturor oportunităților, Nae zis Boierul trece de la o afacere la alta în asocieri păguboase sau profitabile, de la lux la sărăcie și nu pare să cedeze decât atunci când e trădat, înșelat de propriul nepot de frate.
Doborât de un atac cerebral și trăindu-și agonia prin cioburi de amintiri, ultimii ani ai vieții îi sunt încețoșați de rătăciri prin mlaștina lor dureroasă, lăsând „în urmă toate câte le făcuse, bune sau rele, numai Dumnezeu știe”. Stilul direct, aproape reportericesc, fără istovitoare și inutile descrieri, devine convingător prin dialoguri spontane, autentice, pitorești ca personajele alături de care lectura devine un însoțitor credincios. Același stil se regăsește și în Ploaia, nuvelă apreciată de reputatul Fănuș Neagu la prima ediție din 2003 (vezi coperta 4), în care motivul ploii însoțește episoade scurte, scene înfățișând diferite personaje în diverse întâmplări ale vieții. Unele triste, altele vesele, uneori tragice, aceste fapte sunt surprinse de ochiul atent observator al lui Viorel Ploieșteanu, care pune pe alocuri întrebări grave cititorului cu privire la oameni, la destinele lor înlănțuite pe căi tainice, după rezonanțe sufletești clare. Toate acestea alcătuiesc un puzzle colorat și plin de viață, care așază înaintea cititorului imaginea bine conturată a unei lumi complexe, frământate de suferințe și bucurii. Drama unor părinți care se zbat pentru un vis – o locuință mai bună, o afacere de succes - și aceea ale unei fiice rătăcite în grupuri nepotrivite care duc la sacrificiul unui copil cu suflet curat, drama altor personaje pitorești - țigani, comercianți, locuitori ai satului - sunt prezente în filele Ploii, văzută ca o spălare a cerului de păcate conștiente ori nu. Nebunul unui sat, un nătâng cu puteri de uriaș cu inimă de copil, e cel ce glăsuiește cu multă candoare mesajul nuvelei. În finalul nuvelei, nebunul Mitică se stinge cu ochii spre cerul acoperit de nori, la marginea unei păduri, alături de câinele credincios „care își privea stăpânul cu ochi liniștiți și umezi. Mult timp după aceea nu a mai plouat.” De remarcat aici descrierile obiceiurilor tradiționale de nuntă din finalul nuvelei, dovada unei reale nostalgii într-o lume din ce în ce mai grăbită. Dozajul fin al emoțiilor este marele merit al celor două nuvele de Viorel Ploeșteanu, care, deși departe de țară, reușește să zugrăvească în tușe bine conturate lumea din jurul nostru.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
